Echipa

Giorgiana Benga-Anton

Președinte Asociatia Playful Psychology
Psiholog format in Schema Therapy, EFT si Psihodrama
Consultant ABA
Educator parental acreditat Circle of Security International

Giorgiana iubește copiii și terapia prin joc și totodată susține educația cu blândețe. De-a lungul anilor a fost alături de copiii și familiile lor ajutându-i să construiască relații sănătoase în familie. Munca ei este pasiunea ei, iar în perioada anilor de studiu a luat parte ca voluntar la proiecte care se focusau pe copii și nevoile lor. Ea a înțeles că atât adulții cât și cei mici au nevoi legitime și a îndrumat familiile în a-și înțelege și accepta nevoile.

Giorgiana a absolvit facultatea de Psihologie și Științele Educației și masteratul de Psihologia Sănătății Publice și Clinice, în cadrul Universității Babeș Bolyai, din Cluj Napoca cu specializarea in terapia cognitiv comportamentala (CBT).

Giorgiana consideră că o viziune largă în ceea ce privește procesul terapeutic este esențială pentru abordarea problemelor emoționale cât și a celor comportamentale. Ca toate acestea să fie posibile ea a urmat cursuri de formare în analiza comportamentală aplicată (ABA); pentru educator parental (Circle of Security), în terapia centrată pe scheme cognitive atât pentru adulți cât și pentru copii, in psihodrama adulti copii si in EFT pentru familie si cuplu.

Domeniile în care activează sunt:

  • Evaluare, coordonare, planuri de intervenție  (ABA) pentru copii cu autism sau alte tulburări pervazive de dezvoltare.
  • Consiliere cognitiv- comportamentală
  • Consiliere de grup pentru copii tipici în vederea dezvoltării socio-emoționale
  • Consiliere pentru adulți ca facilitator în domeniul parenting-ului (Circle of Security)
  • Psihoterapie pentru copii si adulti

Alexandra Mureșan

Asistent manager Asociatia Playful Psychology
Instructor comportamental (RBT)

Încă de când era copil, Alexandrei îi făcea mare plăcere să îi ajute pe cei din jurul ei să învețe. Încerca de fiecare dată să își ajusteze explicațiile în funcție de nevoile fiecăruia.  Această dorință puternică de a-i ajuta pe oameni a determinat-o să urmeze cursurile Facultății de Psihologie, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Aici a descoperit învățarea ludică și impactul semnificativ al acesteia asupra copiilor.

Alexandra își dedică cu entuziasm timpul terapiei comportamentale. Ea consideră că terapia prin joc este mijlocul prin care cei mici reușesc să asimileze cel mai ușor cunoștințele de care au nevoie pentru a se dezvolta armonios, și totodată, că aceasta reprezintă un cadru prielnic modelării unor comportamente funcționale. Pentru a putea să îi ajute pe micii ei clienți, Alexandra a urmat cursul de formare Registered Behavior Technician (RBT) concomitent cu multe ore de studiu a analizei comportamentale aplicate si cursuri de formare in metoda Montessori.

Alexandra desfășoară sesiuni de lucru atât individuale (1 la 1) cât și terapie de grup pentru copii cu autism sau alte tulburări pervazive de dezvoltare în cadrul Asociației Playful Psychology.

Ateliere de dezvoltare socio-emotionala pentru copii.

Cristina Sabău

Logoped
Psiholog format in analiză comportamentală aplicată (ABA)

Cristina a absolvit facultatea de Psihologie și Științele Educației în cadrul Universității Babeș Bolyai, Cluj- Napoca. Experiența de peste 5 ani în calitate de psihoterapeut și terapeut ABA pentru copii cu autism sau alte tulburări pervazive de dezvoltare a făcut-o să înțeleagă importanța terapiei axată pe comportamentul verbal pentru o dezvoltare cât mai independentă și integrarea copiilor în rutina vieții tipice.

Studiul limbajului a ajutat-o să înțeleagă că logopedia va putea contribui la progresele realizate de copii în utilizarea corectă și completă a cuvintelor în contexte variate, în exprimarea adecvată a emoțiilor, în valorificarea adecvată a limbajului verbal si al celui non-verbal. În urma acestei experiențe Cristina s-a hotărât să se dedice si să aprofundeze prin studiu, domeniul logopediei, urmând masteratul din cadrul facultății UBB Cluj – Terapia Limbajului și Audiologie Clinică, fiind astfel pregătită să ofere consultanță de specialitate în acest domeniu.

Serviciile oferite:

  • Diagnostic și evaluare logopedică
  • Terapie logopedică pentru copii cu dezvoltare tipică
  • Terapie logopedică pentru copii cu autism sau alte tulburări pervazive de dezvoltare

Denisa Diana Ciurtin

Psiholog, Terapeut ABA

Denisa a urmat studiile la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, iar apoi masteratele de Psihologia Sănătății Publice și Clinice și Psihologie Judiciară.

Denisa își ghidează activitatea terapeutică și viața de zi cu zi după ideea “fiecare dintre noi, putem îmbunătăți societatea în care trăim, cultivând valori sănătoase și traindu-le zilnic “. Empatia, colaborarea, dezvoltarea personală și profesională sunt câteva dintre principiile pe care le utilizează în practica terapeutica pentru a obține cele mai bune rezultate. Terapia prin joc cu toate intervențiile ei sunt câteva dintre metodele utilizate în cadrul ședintelor de terapie comportamentală.

Domeniul în care activează Denisa este terapia comportamentală aplicată (ABA) pentru copii cu autism sau alte tulburări pervazive de dezvoltare, specializându-se continuu pentru terapia ABA și nu numai.

Ioana Miclea

Psiholog clinician, psihoterapeut
Psiholog format în analiză comportamentală aplicată
Formare în Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală și Psihoterapie Pozitivă

Ioana iubește energia copiilor și spiritul lor creativ. Îi place să descopere punctele forte ale fiecărui copil și să le transforme în abilități valoroase. Crede în învățarea prin joc și în abordarea cu empatie a educației.

Ioana a absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației și masteratul Tehnici psihologice de control comportamental și dezvoltarea potentialului uman din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Din pasiune pentru psihologie, Ioana a continuat cu o formare în Psihoterapie Pozitivă care a învățat-o să pună accentul în munca sa pe identificarea resurselor individuale și dezvoltarea acestor capacități în puncte forte. Experiența ei de 9 ani în calitate de psihoterapeut și psiholog clinician pentru copiii cu austim și alte tulburări pervazive de dezvoltare, au determinat-o să înteleagă importanța procesului timpuriu de evaluare și identificare a factorilor care influentează dezvoltarea, cât și importanța și necesitatea terapiei în ceea ce privește dezvoltarea abilitătilor de învățare.

 

Domeniile in care activeaza sunt:

  • Evaluari
  • Coordonare planuri de interventie (ABA)
  • Psihoterapie grup
  • Psihoterapie adulti

Amalia Sandi

Psiholog clinician
Instructor comportamental (RBT)

Încă de pe băncile școlii, Amalia a simțit că scopul său în viață este de a-i ajuta pe cei care au nevoie de ajutor. Iubește să fie înconjurată de oameni și să facă tot posibilul pentru a face o diferență în viața lor. Drept urmare, a absolvit cursurile Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și masteratul de Psihologie Clinică și Psihoterapie, din cadrul Universității Babeș Bolyai, din Cluj-Napoca.

În urma participării ca voluntar prin intermediul proiectului Fabrica de Zâmbete, Amalia a avut ocazia să desfășoare activități implicând copilașiii internați la Clinica de Pediatrie, descoperind astfel dragostea pentru aceștia și dorința de a se specializa în acest domeniu. Pentru a se perfecționa, a urmat cursul de formare Registered Behavior Technician (RBT) și a acumulat experiență în terapia cu copiii care se confruntă cu tulburarea de spectru autist și alte diferite tulburări pervazive de dezvoltare.

Amalia își desfășoară activitatea ghidându-se după convingerea că fiecare copil merită răbdare, empatie și înțelegere, iar flexibilitatea și adaptabilitatea în funcție de nevoile fiecărui copilaș sunt baza unei colaborări eficiente, care pot duce la o dezvoltare armonioasă. Aceasta aduce mereu un plus de spontaneitate și creativitate,  elemente atât de necesare în cadrul interacțiunii și jocului.

La Playful Psychology, Amalia desfasoara sedinte de terapie comportamentala 1 la 1.

Ioana Cuza

Psiholog clinician
Consultant in Analiza Aplicata a Comportamentului, acreditat BCBA

Răbdare, calm, focus, optimism , entuziasm sunt cuvintele caracteristice pentru Ioana. Dorința de a îmbunătăți calitatea vietii copiilor si a familiilor cu care colaborează reprezintă motivația principală de a-și desfășura activitatea .

Încă din adolescență a studiat dezvoltarea  copiilor, fiind absolventă a Colegiului Pedagogic “Vasile Lupu” Iasi, a urmat Facultatea de Psihologie la Universitatea “Al. I. Cuza”, Iasi si apoi a absolvit Masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere si Psihoterapie din cadrul Universitatii “Babeș- Bolyai” din Cluj- Napoca.

Ulterior, din dorința de perfecționare, a urmat cursul de Analiză Aplicată a Comportamentului, în cadrul programului Clemson (Carolina de Sud)  – România – Verified Course Sequence.

În prezent este Psiholog Clinician si Analist Comportamental acreditat BCBA, consultant al programelor de intervenție ce se adresează persoanelor cu autism și alte tulburări de dezvoltare, se implică activ în coordonarea echipelor de terapeuți și ghidarea fiecărei familii în ce privește implementarea obiectivelor în mediul natural, acordând, de asemenea,  o atenție deosebită integrării copiilor cu tulburări de spectru autist și alte deficiențe în școli și grădinițe.

Valentina Bal

Psiholog clinician
Psihoterapeut cognitiv-comportamental
Consultant in Analiza Aplicata a Comportamentului, acreditat BCBA

Valentina este licentiata in psihologie si a absolvit programul masteral de Psihologie clinica, consiliere psihologica si psihoterapie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai, Cluj-Napoca. Lucreaza în domeniul Analizei Comportamentale Aplicate (ABA) de peste 5 ani. Din dorinta de a putea raspunde nevoilor individuale ale fiecarui copil, Valentina vine in ajutorul parintilor cu interventii validate stiintific, urmand in acest sens un curs in Analiza Aplicata a Comportamentului la Universitatea Clemson din USA, pentru care obtine in 2022 acreditarea de Board Certified Behavior Analyst (BCBA).

In ceea ce priveste principiile dupa care se ghideaza, pune in prim plan dezvoltarea armonioasa a fiecarui copil. Considera că la baza acesteia sta construirea unei relatii sanatoase in familie, fiind profund influentata de modul in care copilul este incurajat sa descopere lumea prin joc si sa exploreze oportunitatile de autocunoastere.

 

Servicii oferite:

  • Terapie comportamentala aplicata (ABA) pentru copii cu autism si alte tulburari pervazive de dezvoltare (evaluare complexa, coordonare, consiliere parentala si stabilirea planurilor de interventie individualizata).
  • Consiliere si psihoterapie cognitiv-comportamentala
  • Evaluare psihologica clinica

Adriana Dunca

Psiholog format in IMAGO si Schema Therapy

Adriana iubește oamenii, are o afinitate pentru părinți și pentru terapia de grup și apreciază conectarea care se creează între persoane care trec prin experiențe similare. De-a lungul anilor, a fost alături de părinții copiilor născuți cu o malformație renală, dar și de părinții copiilor cu autism, ajutându-i să navigheze prin tumultul de schimbări pe care le presupune adaptarea la noua lor realitate, găsirea de resurse, fie că este vorba de resurse emoționale sau informaționale. Ca părinte al unui copil născut cu o malformație renală, Adriana înțelege la un nivel profund impactul unui diagnostic, atât asupra părintelui, cât și asupra familiei.

Încă din copilărie, și-a dorit să ajute oamenii pentru a trăi într-o lume mai bună. Ajutorul oferit celor din jur a motivat-o întotdeauna. Bunătatea, altruismul, compasiunea și perseverența sunt valori pe care le-a învățat în familie și care o ghidează. Este o optimistă incurabilă, consideră că fiecare problemă are o soluție – sau chiar mai multe – și nu se oprește până nu găsește varianta potrivită.

Adriana a absolvit facultatea de Psihologie și Științele Educației și masteratul de Psihologia Sănătății Publice și Clinice, în cadrul Universității Babeș Bolyai, din Cluj Napoca. Ea a urmat cursuri de formare internațională în terapia relațională Imago și formare  în terapia centrată pe scheme cognitive.

Domeniile în care activează sunt:

  • Consiliere cognitiv – comportamentală
  • Consiliere de grup pentru părinții copiilor cu autism
  • Terapie de cuplu

Diana Ioana Mititelu

Consilier dezvoltare personală

Încă din timpul liceului, elevă fiind la Colegiul de Artă, secția Pictură Murală, Diana a început primul ei club de pictură, desen și abilități practice pentru copii. Pasionată fiind și de dezvoltare personală, avea o carte preferată de interpretare psihologică a picturilor cu multe exemple și teme interesante pe care o folosea adesea în ședințele de pictură. De atunci și până în prezent, a facilitat multe alte proiecte precum tabere și școli de vară, și a obținut certificări pentru a înțelege și a contribui la dezvoltarea armonioasă a copiilor.

Diana a absolvit Facultatea de Medicină „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca și este mereu curioasă de cum poate contribui la sănătatea și dezvoltarea omului ca întreg, din punct de vedere fizic, emoțional si mental.

La Playful Psychology, Diana desfășoară ședințe de grup, de dezvoltare personală prin pictură, pentru copii, încurajându-i să se exprime liber prin intermediul culorilor. Scopul acestor ședințe este de conectare la emotiile personale și de a ajuta copiii să înțeleagă, să se descopere pe ei, să-și gestioneze emoțiile și să se dezvolte armonios indiferent de obstacolele întâmpinate.

Lens Utopia Photography

Fotografi: Anda Bercu & Mihai Adam

Călătoria fotografică împreună a început în urmă cu 2 ani când și-au unit forțele în a construi o imagine vizuală pentru business-urile din cercul apropiat de prieteni.

După cursul de fotografie autorizat de Ministerul Educației, parcursul lor individual a fost inedit. In urma cu 6 ani, Mihai s-a specializat pe foto-jurnalism colaborând cu reviste de specialitate, portretistică, viodegrafie și post-procesare foto (photo editing & re-tounching), Anda a jonglat cu portretistica, lifestyle și fotografia de călătorie (o parte din fotografiile ei au fost expuse în cadrul deschiderii Sezonului Franța-România la Cluj-Napoca în 2019, la  Institutul Francez). Astăzi focusul lor este un mix între cele doua lumi: fotografie de brand personal, portrete corporate și de familie.

In cadrul Asociatiei Playful Psychology si nu numai, perspectiva Lens Utopia este de a crea o imagine cât mai autentică a fiecărui client cu scopul de a reda acea frumusețe unică, care se află în fiecare din noi. De la sclipirea din ochi de pe parcursul ședințelor foto, buna dispoziție și zâmbetele care fac inima să sară de bucurie, pană la rezultatul final, construiesc momente memorabile și o identitate vizuală prin fotografie care să spună cea mai bună poveste despre cei ce le trec pragul.

Anda si Mihai sunt acolo mereu sa surprinda membrii echipei noastre si momentele frumoase petrecute impreuna in echipa.

Doi iubitori de frumos și de oameni, cu camerele foto pregătite să surprindă momentele cheie din viața fiecăruia, atât cele personale cat și cele profesionale.