Întâmpină copilul nostru dificultăți în dezvoltarea vorbirii și a limbajului? Cum ne dăm seama?
Pe scurt, considerăm că un copil întâmpină dificultăți în dezvoltarea vorbirii și a limbajului atunci când acesta nu își dezvoltă abilitățile de vorbire și
limbaj la timpul potrivit.
De exemplu, între 6 și 12 luni bebelușul începe să gângurească, combind o serie de consoane și vocale, iar mai apoi învață să pronunțe un cuvânt sau două, cum ar fi "mama" sau "tata". Tot acum bebelușul începe să își recunoască numele și alte sunete familiare.
Între 13 și 24 de luni, majoritatea copiilor încep să învețe și să înțeleagă tot mai multe cuvinte, iar la vârsta de 2 ani încep să pună întrebări ca “Ce este
asta? Unde este jucăria?” etc. În mod obișnuit, acum vor începe să identifice diverse obiecte și vor începe să formeze propoziții din trei sau mai multe cuvinte, în această etapă copilul cunoscând deja 50 de cuvinte sau chiar mai multe.
Este important să știm ce este tipic pentru un copil în fiecare etapă de dezvoltare pentru a ne putea da seama dacă există vreo problemă și dacă este nevoie să apelăm la ajutor de specialitate. Dificultățile în dezvoltarea vorbirii și a limbajului pot afecta interacțiunile sociale ale copilului și îi pot cauza dificultăți la grădiniță sau școală.
Astfel vă oferim câteva sfaturi despre cum să preîntâmpinăm aceste dificultăți. Vorbiți cu copilul dumneavoastră cât de mult posibil Una dintre cele mai bune metode pentru a minimiza sau evita dificultățile în dezvoltarea limbajului și a vorbirii este aceea de a avea conversații continue cu copilul dumneavoastră.
Vorbiți cu el, descrieți-i ce faceți și ce face el, narați-i jocul, adăugați limbaj și context tuturor activităților la care ia parte. Folosiți mai puțin așa-zisa "limbă a bebelușului" și vorbiți corect gramatical. Citiți, jucați-vă, evitați distragerile Cititul este extrem de benefic pentru copii, chiar și pentru sugari.
Pentru început, citiți-i copilului dumneavoastră cărți cu multe imagini și descrieți-i ce se întâmplă în ele chiar dacă încă nu le înțelege. Cititul cărților măcar o dată pe zi îi stimulează dezvoltarea limbajului. Atunci când vă jucați, arătați-i copilului dumneavoastră culori și forme, numărați obiecte, folosiți imagini pentru a-i arăta ce sunete scot animalele.
Este important ca în timpul acestor activități să evitați distragerile și zgomotul de fundal, de exemplu nu lăsați televizorul pornit, etc. Apelați la ajutor profesionist dacă este nevoie
Dacă observați orice fel de problemă în dezvoltarea limbajului și vorbirii copilului dumneavoastră sau credeți că acesta încă nu face ceea ce ar fi tipic pentru stadiul de dezvoltare în care se află nu ezitați în a cere ajutorul unui specialist.
Echipa Playful Psychology